Decebal catre popor

de George Cosbuc


Viata asta-i bun pierdut
Cind n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gitul tau:
E rau destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rau?

Din zei de-am fi scoboritori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingirbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori cine-nlantuit.

Cei ce se lupta murmurind,
De s-ar lupta si-n primul rind,
Ei tot atit de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orsicind,
E plinset in zadar!

Iar a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa rida! Bunii rid si cad!
Sa ridem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pina-n iad!

De-ar curge singele piriu,
Nebiruit e bratul tau
Cind mortii-n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu iti par
Cind rizi de ce se tem mai rau
Dusmanii tai cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfint,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamint,
Caci ei au cerul lor!

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rau destul ca ne-am nascut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vinzator vindut
Sa iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurind le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va ginditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii linga noi!



Pentru cei mici Tabla inmultirii aici