PRIZONIERUL

Uneori, calcă, cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.

O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus

O fi boala, o fi moartea
Nu mă răzvrătesc, asta mi-a partea.

Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică...

Într-o noapte paşii largi, tot mai largi...
--Domol inimă că te spargi
Strig la ea - eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună

Omule, scoală, este El !
-Care El ? Cine ? Stai niţel !

El, Domnul gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea...

Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataractă mă inundă bucuria:

-Oho, Te-am prins Doamne, nu mai scapi, Te ţin prizoniri
"Bine, zâmbi El, ţine-mă o clipă." - Ah, gemui, pier...
O clipă, inima mi se iacuse Cer.

1951, decembrie 2, duminică Bucureşti