Noaptea

de Vasile Alecsandri


Noaptea-i dulce-n primavara, linistita, racoroasa,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasa,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi si repezi meteori.

Pe un deal în departare un foc tainic straluceste
Ca un ochi ros de balaur care-adoarme si clipeste.
Sunt pastori în sezatoare sau vro ceata de voinici?
E vro tabara de care sau un rond de tricolici?

Catre munti prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele rasunau
Si la lupte sângeroase pe români îi desteptau.

Acum însa viata-i lina; tara doarme-n nepasare!
Când si când, un câine latra la o umbra ce-i apare,
Si-ntr-o balta mii de broaste în lung hor oracaiesc,
Holbând ochii cu tintire la luceafarul ceresc!