SIBILA

Lin soarele cade pe umărul zilei.
Sub pomii lăuntrici, zac mari bălţi de foi.
Durerea pe gânduri ia chipul Sibilei
Şi scurmă în tine oracole noi.

În creier, în suflet, în inimă cată
Ascunsa spărtură pe unde pătrund
Zănatecii aburi, veninul ce-mbată
Şi nările-şi umflă cu taine din fund.

O zvârcole şerpii încinşi în coroane,
Sucite braţe îşi zbate a zboruri
Şi-adulmecă soarta în vremi subterane,
Vânând viitorul cu haite de doruri.

Tu sari s-o înăbuşi, o-nchizi în chilii
Şi până ce iarăşi e bună şi calmă,
Cu mâna-i strângi gura de foc şi nu ştii
Că-ţi bâiguie sacre oracole-n palmă.