ECCE HOMO

Ce cazne noi mi-aduce dimineaţa?
Genuni de chin sub paşii mei plăpânzi...
O, Doamne,-mi daşi cu camătă viaţa
Că pentru fiecare zi îmi ceri dobânzi?

Tot ce-ai creat aici frumos şi mare
Din mine-ai tras cu cleşte de dureri.
Privesc femeia: Carne şi uitare,
Suavă urnă cu cenuşă de plăceri.

Că m-am corcit cu îngeri şi jivine
Şi-ţi scol cu fiecare gând protivnici noi?
Tu eşti prea sus, lumina de la tine
Îmbătrâneşte ca să ajungă pân'la noi.

Dar singur trupul fără mântuire
Pe cruce de păcate-mi răstignesc,
Şi sufletul flămând de nemurire
Cu rădăcini amare imi hrănesc...