TRISTAN ŞI ISOLDA

Aşijderi unei lupte, de departe
Braţele-şi reped cu arzimi de spade...
Buzele-şi cată, lacomi să se prade...
Până ce sărutarea-i învesti cu moarte.

Dulce pieire, aprigă-ncetare.
Toţi macii uitării şi-au stors holda
În cupa cu venin fermecat din care
Pînă-n fund Tristan bău pe Isolda.

Cu pânzele-n creştet vrăjite de lună,
Corabia-ncinsă pe marea înaltă
Domol îi trece spre o altă genună,
Ascunşi în alba-i floare învoalată.