ELEGIE ÎN AMURG

Vast chihlimbar, amurgul a prins în el colina...
Licăritoare umbre încremenesc pieziş;
Adânca nestemată încheagă-n zari lumina
Pe păsări încrustate şi limpede frunziş.

Ce străveziu e timpul si atâta de departe...
În miez de piatră scumpă ţinutul s-a inchis,
Afară din viaţă şi neatins de moarte
Cu-ntunecări înalte alunecă în vis.

Cum amurgeşti, iubito, nimic nu te frământă,
Cu sloiul amintirii treci ţărmul celălalt,
Abia-ţi zăresc o mână ce-a-ngheţat, stând frântă
Alături de o foaie căzută din înalt.

Te-afunzi şi nu e cine nici mâna să-ţi ridice,
Nici gâtul să-ţi îndoaie sub jug de sărutări.
Şi nu cutez din urmă să strig Euridice,
Închisă chihlimbarul cu negre arătări.