ÎNTRE ALBE REPTILE

Un sân nu e Nirvana şi-un pântec nu-i abisul.
Culcat iar între albe reptile uit, nu pier,
Atâta cât durerea s-o mărita cu visul
Şi pură, deznădejdea s-o rezema de er.

Cununa cărnii tale îmi lumiează scrisul,
Tristeţi de înger peste păcatul mut în zori.
Adevărata moarte nu-şi tulbură ucisul,
Strivind neprihănirea sub hoarda de fiori.

Sicriul tău molatec arareori mă-ncape,
Potopul voluptăţii mă poartă peste ape,
Străfundul îmi năzare mereu necunoscut.

Ce limpede pieirea făcută deşteptare!
Să mă-ntretai cu focul ţâşnit fără amnare,
De totdeauna veşnic, oricât de reînceput.