MÂNTUIRE

Lui N. I. Herescu

La temelia lumii minunea doarme încă...
Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dur.
Pe-un fraged ţărm de sunet apăs o umbr-adâncă,
Văd aurora morţii pe-un munte viitor...

Ce greu să treci din carne iar în eternitate!
Un continent de suflet s-afundă în uitare,
Dar altele din sânge ies noi şi-nfierbântate,
Tiparele durerii s-abat pe fiecare.

Fără liman m-aruncă la capetele firii
Lăuntricel e mele cumplite depărtări,
Crnd tropicul iubirii cu jungla de visări,
Când dincolo de cercul polar al amintirii...

Trec veacurile cete cu frunţile în tionă.
Rămâne-n mâni viaţa ca zdrenţe de tristete,
Cât nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină,
Nu este mântuire decât prin frumuseţe.