Poezii de Dragoste

Vine Craciunul,Mos Nicolaie a trecut dar vine Mos Craciun,pentru a fi sigur ca o sa primesti cadoul de la Mos Craciun anul acesta invata o poezie pe Mos Craciun sau poate un colind de Craciun,pe blog mai gasiti poezii despre craaciun,poezii de eminescu,poezii de dragoste

De ce nu-mi vii
Mihai Eminescu

Vezi, rindunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

O, vino iar in al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu,
De sinul tau, de sinul tau !

Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Cind ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atitea ori, de-atitea ori ?

In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scintei ...
Dar, oricit ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s !

Caci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mindra decit orice stea,
Iubita mea, iubita mea !

Tirzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii ...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii


Pe langa plopii fara sot


Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii toti-
Tu nu mai cunoscut.

La geamul tau ce stralucea
Privii ata de des;
O lume toata-ntelegea-
Tu nu mai inteles.

De cate ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora si sa mor.

Dandu-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trait in veci de veci
Si randuri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zane ce strabat
Din timpurile vechi.

Caci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Parintii din parinti.

Azi nici macar imi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce in zadar,

Caci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamant.

Mihai Eminescu
1883, 28 August / 9 Septembrie

Vasile Alecsandri

Nascut
21 iulie 1821
Bacau
Decedat
22 august 1890
Mircesti, judetul Iasi
Tabel cronologic
1821 Iulie 21 S-a nascut, conform opiniei majoritatii cercetatorilor, cel de-al doilea copil, Vasile, al medelnicerului Vasile Alecsandri si al Elenei, nascuta Cozoni, în orasul Bacau. Curând familia viitorului scriitor se muta la Iasi.
(Conform altor surse, Alecsandri s-ar fi nascut în 1819 sau chiar în 1818.)
1827 Vasile Alecsandri ia primele lectii de la dascalul maramuresean Gherman Vida, profesor la Seminarul de la Socola.
1828-1834 Viitorul scriitor îsi continua învatatura în pensionul lui Victor Cuenim, deschis în 1828 la Iasi. Verile si le petrece la Mircesti, unde tatal sau cumparase mosia.
1834-1839 Împreuna cu alti fii de boieri, Vasile Alecsandri îsi face studiile la Paris. Dupa trecerea bacalaureatului literar se pregateste sa intre la medicina, dar abandoneaza. Urmeaza cursurile facultatii de drept, însa dupa câteva luni renunta. Tatal sau l-ar fi vrut inginer, dar îi lipsea bacalaureatul în stiinte, pe care nu-l poate obtine. Se dedica literaturii, scriind primele versuri în limba franceza, între care poemul Zunarilla.
1839 În drum spre Patrie, Vasile Alecsandri întreprinde o lunga calatorie prin Italia. Viziteaza Florenta, Roma, Padova, Venetia, Triest. Din aceasta calatorie culege impresii necesare scrierii primelor opere în limba româna Buchetiera de la Florenta si Muntele de Foc.
1840 În revista "Dacia literara" (nr. 3, mai-iunie) este publicata nuvela Buchetiera de la Florenta. Este numit, împreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu, director al teatrului din Iasi. Pentru nevoile scenei scrie vodevilul Farmazonul din Hârlau, care se joaca la 18 noiembrie.
1841 Pe scena teatrului iesean se joaca piesa lui Vasile Alecsandri Modista si cinovnicul.
1842 V. Alecsandri calatoreste prin muntii Moldovei, fapt care i-a prilejuit "descoperirea tezaurului poeziei populare". Sub influenta acesteia Vasile Alecsandri scrie primele sale poezii românesti - Doinele.
1843-1844 Vasile Alecsandri întreprinde lungi excursii prin muntii si prin satele Moldovei, culegând folclor. Din aceasta perioada dateaza nuvela O primblare la munti.
1844 La 18 ianuarie are loc premiera piesei Iorgu de la Sadagura, primita de public cu deosebita caldura. împreuna cu Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica, scriitorul se afla în fruntea revistei "Propasirea". Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele O primblare la munti si Istoria unui galben. Aflat pentru cura la Borsec, Vasile Alecsandri scrie nuvela Borsec. Da la iveala "fiziologia" Iasii în 1844.
1845 Face cunostinta cu Nicolae Balcescu si cu alti tineri munteni la mosia Mânjina a lui Costache Negri. Tot acum viziteaza Bucurestii. Este epoca în care creste afectiunea sa pentru Elena Negri, careia îi dedica o seama de poeme.
1846-1847 Vasile Alecsandri o însoteste pe Elena Negri în strainatate, pentru îngrijirea sanatatii. Italia, Austria, Germania, Franta, apoi din nou Italia îi prilejuiesc impresii profunde. Insa boala Elenei se agraveaza, iubita poetului stingându-se pe vapor la întoarcere în Patrie. în vara se afla la odihna la Balta Alba. Impresiile din aceasta localitate si-au gasit expresia în nuvela Balta Alba.
1847 Scrie piesa Piatra din casa.
1848 Martie începe miscarea revolutionara din capitala Moldovei. Alecsandri scrie Desteptarea României si redacteaza împreuna cu alti patrioti petitia cuprinzând revendicarile ce trebuiau aduse la cunostinta domnitorului Mihail Sturza. Dupa înabusirea miscarii se refugiaza în munti, apoi trece la Brasov. Evocarea acestor întâmplari o face în fragmentul de proza Un episod din anul 1848.
1849 Vasile Alecsandri redacteaza studiul Românii si poezia lor, sub forma unei scrisori catre A. Hurmuzachi, studiul fiind publicat în revista "Bucovina".
1850 Aprilie 9 Are loc reprezentatia piesei Chirita în Iasi sau Doua fete s-o neneaca.
1851 La întoarcerea din Paris si Londra, cu vaporul pe Dunare, vasul e pe punctul de a se scufunda. întâmplarea e povestita în episodul înecarea vaporului Seceni pe Dunare, destinat sa apara în primul numar al proiectatei reviste "România literara". Episodul este mai târziu încadrat în naratiunea dramatizata Un salon din Iasi. August 5 Se reprezinta cu mare succes Chirita în Iasi.
1852 Aprilie Apare la Iasi prima fascicula din colectia de opere folclorice: Poezii poporale. Balade (cântece batrânesti) adunate si îndreptate de V. Alecsandri. Octombrie Vasile Alecsandri scoate prima culegere din teatrul sau, Repertoriu dramatic. Se reprezinta piesa Chirita în provincie.
1853 La Paris, unde se gasea înca din toamna precedenta, Vasile Alecsandri publica primul volum de poezii originale, Doine si lacrimioare, dispuse în trei cicluri: Doine, Lacrimioare, Suvenire. La Iasi îi apare cea de-a doua fascicula a Poeziilor poporale. Vasile Alecsandri întreprinde o lunga calatorie în sudul Frantei, în Spania si în nordul Africii. Relatarea partiala a acestei calatorii se cuprinde în "ziarul de calatorie" Calatorie în Africa. Scriitorul intercaleaza în cursul relatarii diverse episoade narative, ca Cel întâi pas în lume (publicat initial în 1841 în "Albina româneasca" sub titlul Pierderea iluziilor) si Suvenire din Italia. Monte di Fo, publicat tot acolo, în 1843.
1854 Moare tatal scriitorului. Preluându-si mostenirea, Alecsandri elibereaza tiganii robi de pe mosiile sale.
1855 Apare, sub conducerea poetului, revista "România literara", în care se publica poezia Anul 1855. Tot aici apar fragmente din Calatorie în Africa si nuvela Balta Alba.
1856 Are loc congresul de pace de la Paris, decisiv pentru viitorul politic al Principatelor, care aspirau la unire. Alecsandri se dedica integral cauzei luptei pentru Unire. în "Steaua Dunarii", ziar condus de Mihail Kogalniceanu, apare la 9 iunie Hora Unirii.
1857 Vede lumina tiparului culegerea de proza Salba literara, continând povestiri, impresii de calatorie si câteva scrieri dramatice. In ziarul "Concordia" din Bucuresti apare poezia Moldova în 1857.
1859 Dupa alegerea ca domnitor a lui Cuza, scriitorul pleaca într-o lunga misiune diplomatica la Paris, Londra si Torino, pentru a obtine recunoas-terea dublei alegeri a lui Cuza. La Paris îi viziteaza pe Lamartine si pe Merimee si cauta sa câstige bunavointa ambasadorului Rusiei, contele Kisseleff, fostul guvernator al Principatelor între 1829 si 1834.
1860 Abandoneaza activitatea politica si se retrage la Mircesti, în mijlocul familiei, unde se dedica scrisului, compunând piese de teatru, printre care Rusaliile si câteva cântecele comice.
1861 Îndeplineste o noua misiune diplomatica, încredintata de Cuza. în vederea recunoasterii Unirii de catre puterile europene, Alecsandri viziteaza Parisul, Torino, Milano, iar un timp gireaza afacerile agentiei diplomatice de la Paris, în locul fratelui sau. Reîntors la Mircesti, scrie piese si cântecele comice.
1863 La Iasi apare editia a doua a volumului Doine si lacrimioare cu ciclul Margaritarele. Apare partea a doua a Repertoriului dramatic, cuprinzând ultimele piese ale scriitorului.
1866 Apare într-un volum întreaga colectie a Poeziilor poporale. E numit membru al Societatii literare române pentru cultura limbii, care în 1879 avea sa devina Academia Româna.
1868 Publica, în "Convorbiri literare", primele pasteluri: Sfârsit de toamna, Iarna, Gerul etc.
1871 Îsi da demisia din Societatea literara româna, dupa ce aceasta hotarâse sa adopte principiul etimologic în scriere si sa publice dictionarul lui Laurian si Massim.
1872 Apare studiul Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi, mai întâi în "Convorbiri", apoi ca prefata la volumul de scrieri ale lui Negruzzi scos de Editura Socec. Scrie Dumbrava Rosie, pe care o citeste la o sedinta a "Junimii".
1874 Apare piesa Boieri si ciocoi, fiind reprezentata pe scena teatrului iesean.
1875 Apar la Socec primele patru volume din seria Operelor complete, cu o prefata a autorului. Ele cuprind creatia dramatica. În acelasi an apar urmatoarele trei volume, cuprinzând creatia poetica.
1876 Apare volumul al optulea al Operelor complete: Proza.
1877 Mai 9 Proclamarea independentei tarii în parlament. La aflarea vestii Alecsandri scrie poezia Balcanul si Carpatul, cu care inaugureaza ciclul Ostasii nostri.
1878 Apare volumul Ostasii nostri.
1878-1879 Se dedica lucrului la drama istorica Despot-Voda. în mai 1879 citeste piesa la o sedinta a "Junimii" bucurestene. Are loc reprezentatia piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este invitat sa-si reia locul la Academie si sa participe la lucrarile anuale, fiind ales în comisia pentru modificarea ortografiei.
1880 Apare cel de al noualea volum din seria Operelor complete, cuprinzând Legende noua si Ostasii nostri. Apare nuvela Vasile Porojan, sub forma unei scrisori catre Ion Ghica. Scrie feeria Sânziana si Pepelea. În "Albumul macedoromân" al lui V. A. Urechia apare "istorioara de început de amor" Margarita, scrisa cu zece ani mai înainte, dar relatând un episod de tinerete, localizat în timp prin 1850-1852.
1881 I se decerneaza Marele premiu "Nasturel-Herascu" al Academiei Române pentru drama Despot-Voda si poeziile din ultimul volum de Opere complete.
1883 Într-o sedinta a "Junimii" si la Academie Alecsandri citeste noua sa piesa Fântâna Blanduziei.
1884 Fântâna Blanduziei este reprezentata, cu mare succes, la Teatrul National. Scrie piesa Ovidiu.
1885 Este numit ministru plenipotentiar al României la Paris, post pe care îl detine pâna la moarte.
1886 Realizeaza o noua versiune a piesei Ovidiu.
1888 Scrie Plugul blestemat. Se ivesc primele semne ale bolii care avea sa-l rapuna.
1890 August 22 Vasile Alecsandri se stinge din viata la Mircesti. Este înmormântat la 26 august în gradina casei, daruita în 1914 Academiei, de catre sotia poetului. Deasupra mormântului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Academiei, în 1928. Întreg ansamblul a devenit muzeu memorial.

Dan, capitan de plai

(XV secol)

Frunza verde de malai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, soiman de plai,
C-a ucis el multi dusmani,
Un vizir si patru hani.
Frunza verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tatarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, capitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Batrânul Dan traieste ca soimul singuratic
În pestera de stânca, pe-un munte paduratic,
Privind cu veselie cum soarele rasare,
Dând viata luminoasa cu-o calda sarutare,
Privind cu jale lunga cum soarele apune...
Asa si el apus-a din zile mari si bune!
Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara,
Ca pe un gol de munte o stânca solitara,
Dincolo din morminte el trist acum priveste
O tainica fantasma ce-n zare s-adânceste,
Fantasma dragalasa a verdei tinereti
Ce fuge de rasuflul geroasei batrâneti,
Si zice: "Timpul rece apasa-umarul meu
Si cât m-afund în zile, tot simt ca e mai greu!
O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasa!
Când, când s-a toci oare a vremii lunga coasa!"
Apoi el pleaca fruntea si cade în visare,
Iar muntii, albi ca dânsul, se-nclina-n departare.
Ai timpilor eroici imagine augusta,
Pe când era el tânar, lumea-i parea îngusta
Pentru bine, si larga, prea larga pentru rau!
El ar fi vrut-o buna ca bunul Dumnezeu.
Deci îi placea sa-nfrunte cu dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,
Si mult iubea când tara stiga: "La lupta, Dane!"
Sa vânture ca pleava ostirile dusmane.
Atunci a lui mânie ca trasnetul era,
În patru mari hotare tuna si fulgera,
Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai
Cât Dan veghea-n picioare la capatâiul ei.
Ades el pleca singur prin codri fiorosi,
În care luceau noaptea oteluri si ochi rosi,
Si daca murgu-i sprinten da-n laturi sforaind,
Viteazul cu blândete îl dezmierda graind:
"N-aibi grija, mai soimane! eu am si duc cu mine
O vraja rea de dusmani si buna pentru tine".
Si murgu-si lua calea în liniste deplina
Prin codri fara drumuri si fara de lumina.
Iar vulturii carpatici cu zborul îndraznet
Faceau un cortegi falnic eroului drumet.

Încrederea-nfloreste în inimile mari!

II

Batrânul Dan asculta graind doi vechi stejari
Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte
S-având ca o coroana un secol pe-a lor frunte.
"O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte
Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste soapte!...
E sabie în tara! au navalit tatarii!
S-acum în balti de sânge îsi joaca armasarii!"
"Asa! raspunde altul, colo în departare
Zarit-am asta-noapte pe cer lumina mare!
Ard satele române! ard holdele-n câmpii!
Ard codrii!... Sub robie cad fete si copii.
Si-n fumul ce se nalta cu larme zgomotoase
Zbor suflete gonite din trupuri sângeroase!"
Batrânul Dan aude, suspina si nu crede!
Dar iata ca pe ceruri din patru parti el vede
Trecând un stol de vulturi urmati de uli gramada,
Atrasi în orizonturi de-a mortii rece prada.

Un fulger se aprinde în ochii lui pe loc.
"La lupta, Dane! tara-i în jar, tara-i în foc!"
Batrânul Dan desprinde un palos vechi din cui,
Si palosul luceste voios în mâna lui.
Batrânul Dan pe sânu-i apasa a lui mâna
Si simte ca tot bate o inima româna.
El zice cu mândrie, naltând privirea-n sus:
'Pe inima si palos rugina nu s-a pus.
O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai
Pân' ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai!
Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu,
Când inima-nceta-va sa bata-n pieptul meu,
S-atunci inima numai de-a bate sa încete
Când voi culca sub tarna a dusmanilor cete!"
Apoi el strânge chinga pe zdravenele-i sale,
Îsi face-o cruce, pleaca si se coboara-n vale.

III

În scurtele rastimpuri când soarele declina
Si noaptea-si pune stema feerica, stelina,
E un moment de pace în care, neoprit,
Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit.
Atunci zareste ochiul minunile din basme,
Acele legioane de tainice fantasme
Care-ntre zi si noapte apar în loc oprite
Cu mantii lungi si albe de-a lungul învelite.
Asa apare-n sesuri maretul om de munte,
Calcând cu pasi gigantici pe urme mai marunte!
Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri,
Dar râul îl cunoaste si scade-a sale valuri,
Sa treaca înainte viteazul Dan la lupta.
Si astfel tot el pasa pe cale ne-ntrerupta
Pân' ce soseste-n seara la casa lui Ursan.

Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,
Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros si lat,
Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat,
E scurt la grai, naprasnic, la chip întunecos.
El e de peste Milcov pribeag misterios.
Toti care stiu de dânsul spun multe, dar soptind,
Si cale de o zare îl ocolesc grabind,
Desi-i place sa creasca sirepe herghelii,
Razlete pe întinsul câmpiilor pustii.
Pe vremea lui, sub ochii lui Stefan, domn cel mare,
Intrând în dusmani singur ca vieru-n stuhul tare,
A prins pe hanul Mârza din fuga cu arcanul;
Iar Stefan, de la dânsul în schimb luând pe hanul,
I-a zis: "Ursane frate! sa-ti faci ochirea roata,
Si cât îi vedea zare, a ta sa fie toata!"*
De-atunci el sta de paza în mijlocul câmpiei
Si nime nu s-atinge de zmeii hergheliei.

Drumetul intra, zice: "Bine-am gasit, Ursane!..."
Un aspru glas raspunde: "Bine-ai venit, mos Dane!
Ce vânt te-aduse-aice?"
"Vânt rau si de jelire!
Ne calc' pagânii, frate, si tara-i la pieire!"
Ursan tresare, geme, s-aprinde-n gândul sau.
Dan zice: "De pe munte venit-am sa te ieu,
Sa mergem".
"Dar! sa mergem!" adauga Ursan
Si mult cu drag priveste grozavu-i buzdugan.
Apoi un corn apuca si buciuma în vânt.

IV

Deodata se aude un tropot pe pamânt,
Un tropot de copite, potop rotopitor!

Ursan cu al sau oaspe în fund, spre soare, cata,
Si vad sub cerul luciu, în zarea-nflacarata,
Zburând o herghelie de armasari zmeiosi,
Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteiosi,
Si-nfiorând câmpia de-o aspra nechezare.
Un voinicel în floare, pe-un alb fugar calare,
Îi mâna c-un harapnic ce-n urma lor pocneste
Si ca un sarpe negru prin aer se-nvârteste.
Ursan le-atine calea si caii stau în loc.
Apoi catre voinicul ce poarta busuioc
El zice: "Fulgo! prinde-mi pe murgul cel tintat,
Mos Dan si eu la Nistru ne ducem pe luptat!"
"Dar eu, întreaba Fulga, eu sa nu-mi cerc puterea?"
"Tu sa ramâi aice ca sa-mi pazesti averea."

Frumos odor e Fulga! si nalta-i e faptura!
Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura,
Si parul sau de aur în creti lungi se lasa
Ca pe strujanul verde un caier de matase.
El are glas puternic în gura rumeoara
Si mers cu leganare de gingasa fecioara.
Oricine-1 vede-n soare cu pelita lui alba,
Purtând la brâu un palos si pe grumaji o salba,
Se-ntreaba: ce sa fie, fecior de zmeu, ori fata?
Iar când pe sub altita camasii înfirata
Zareste la lumina doi crini iesiti în unda,
Doi pui în neastâmpar de lebada rotunda,
Rapit de dor, el cade pe gânduri câte-un an!...

Voinicul e viteaza copila-a lui Ursan.
Ea intra-n herghelie cu pasul îndraznet
Si merge drept la murgul salbatic si razlet,
Zicând lui Dan ce-n treacat îi da povatuiele:
"Mos Dane! tu cu-a tale si eu cu ale mele!"
Sirepul o zareste, ridica narea-n vânt,
Încrunta ochiul, bate copita de pamânt,
Zburleste coama, salta, în laturi se izbeste;
Dar Fulga zvârle latul, de gât îl arcaneste
Si repede ca gândul, s-arunca usurel,
Îi pune mâna-n coama si-ncaleca pe el.
Gemând, el sare-n aer pe patru-a lui picioare,
Azvârle, se framânta, se spumega-n sudoare
Si-n zbor plecând deodata, nebun de groaza, murgul
S-afunda-n largul spatiu si spinteca amurgul...
Dar când steluta lunii apare viu la lume,
Copila se întoarce cu murgul alb de spume
Si zice: "Iata calul! El stie-acum de frâu
Ca palosul de mijloc si mijlocul de brâu."
Ursan cu drag raspunde: "Aibi parte de noroc!"
Apoi cu Dan batrânul, arzând de mare foc,
Încaleca si-n umbra dispar ca într-un nor...
Iar Fulga-i urmareste cu sufletul în dor.

V

E noaptea înstelata, e calda, linistita!
Se pare ca din ceruri pe lumea adormita
Pluteste-o lina, dulce, divina îndurare,
Dar ea nu poate stinge avântul de turbare
Ce duce calaretii pe-ntinderea pustie,
Precum doi spectri gemeni mânati de-o vijelie.
Ei zbor tacuti sub ochii stelutelor trezite
În orizontul negru ce-i soarbe si-i înghite.
S-afund mereu în taina noptii; dar gândul lor
De mult e cu tatarii în lupta de omor.
Otinta de lumina prin umbra viu înoata.
Ea creste, se înalta pe zare ca o roata
Si umple de vapaie cerestile abisuri.
Paduri, movile, râuri apar cazute-n visuri,
Dar leul de la munte si vierul de pe vale
Nu vad prin vis de sânge decât Moldova-n jale.
"E rosie luna!" zice din doi cel mai batrân.
"E luna însetata de sânge de pagân!"
Raspunde cel mai aspru... Si puii lor de zmei
Se duc tragând doi spectri de umbra dupa ei.
Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie,
Se duc pân' ce-a lor umbra întinsa pe câmpie
Le trece înainte si pân' ce se lovesc
În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc.

Si iata-i pe o culme nocturnii calatori,
Lucind sub cerul palid în mantie de zori!
Ei lasa jos pe coasta sa pasca armasarii
Si stau privind în vale cum fac pârjol tatarii.
Cinci sate ard în flacari pe câmp, si fumul lor
Se-ntinde ca o apa, pluteste ca un nor
De-a lung pe sesul umed, si zboara sus în aer,
Ducând cu el un vuiet de larma si de vaier.
Prin fum se zaresc umbre fuginde, ratacite,
Copii marunti, si mame, si fete despletite,
Si cai scapati în fuga, si câini, si boi în turme,
Goniti de tatarimea ce calca pe-a lor urme.
Ici, colo, se vad cete în lupta înclestate,
Miscari de brate goale în aer ridicate,
Luciri de arme crunte patate ros cu sânge
Pe care-o raza vie din soare se rasfrânge.
Apoi din vreme-n vreme o ceata luptatoare
Se-mprastie cu graba, lasând cadavre-n soare!
Iar lânga Nistru, multa urdie tatareasca
Naprasnic se ucide cu gloata româneasca.

Dan zice: "Mai Ursane! acolo e de noi!
Acolo râde moartea în crâncenul razboi.
Acolo sa dam proasca, sub ochiul cel de sus,
Tu dinspre faptul zilei, si eu dinspre apus,
Si cale sa deschidem prin aprigul dusman...
La lucru-acum, fârtate! la lucru, mai Ursan!"
"Amin si Doamne-ajuta!" Ursan voios raspunde,
Si-n gloata fiecare ca viforul patrunde.

VI

Ursan naval' s-arunca în neagra tatarime,
Croind o pârte larga prin deasa ei multime.
Sub mâna-i buzduganul, unealta de pieire,
Ca un balaur face în juru-i o rotire,
Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins
Sarmanu-nchide ochii si soarele-i s-a stins!

În laturi, înainte, în urma-i totul moare!
Zbor creierii din tidve sub ghioaga zdrobitoare,
Si-n urma, si-mprejuru-i, si-n laturi semanate
Zac sute de cadavre cu capete sfarmate.
Si astfel ne-mpacatul Ursan mereu lucreaza,
Si spre apus prin sânge mereu înainteaza.
Ca dânsul, Dan batrânul, erou întinerit,
Tot vine dupa palos spre mândrul rasarit.
El intra si se-ndeasa în gloata tremurânda
Ca junghiul cel de moarte în inima plapânda,
Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie
Tot cade-n dreapta,-n stânga si taie-n carne vie...
Fug toti si pier din cale-i!... El striga: "Steie fata
Cui place vitejia, cui s-a urât de viata!"
Dar nime nu-ndrazneste la glasu-i sa apara,
Caci el se-nainteaza precum un stâlp de para,
Si cine-1 vede falnic, aprins, cu fruntea sus,
Îi pare ca alt soare se-nalta din apus.
Si astfel ambii oaspeti ai mortii ne-mpacate
Cosesc la vieti în floare pe straturi sângerate
S-ajung ei fata-n fata prin apriga furtuna,
Si armele lor ude crucis le împreuna.
"Noroc pe, Ursane!"
"Si pe, tot noroc!"
Dar n-a sfârsit cuvântul Ursan si cade-n loc,
Strapuns de o sageata ce-i intra-n piept adânc.
El scapa buzduganul, se pleaca pe oblânc
Si greu se prabuseste c-un geamat de pe cal.

Tatarii ca zavozii pe dânsul dau naval'!
"În laturi, litfe!" striga la ei viteazul Dan,
Punându-se de paza la capul lui Ursan.
Cu calu-n mâna stânga, cu pala-n mâna dreapta,
Amenintând cu ochii tatarii, mi-i asteapta
Precum asteapta zimbrul de lupi înconjurat
Sa-i zvârle cu-a lui coarne pe câmpul spaimântat.
Dar nici gândesc pagânii sa deie piept cu el,
Caci palosu-i naprasnic e vultur de otel.
Retrasi în jur deoparte, nemernici, sperieti,
Ei scot din a lor arcuri un vifor de sageti,
Si Dan, lovit în coaste, sopteste cu oftare:
"Ursane, pentru tine de-acum nu e scapare!"
Zicând, el cade-aproape, se sprijina-ntr-o mâna
Si palosul lui tine în loc ceata pagâna.

O! Dane capitane! puterile-ti slabesc
Si norii pe deasupra-ti trecând se învârtesc.
Tu mori! si tatarimea s-apropie de tine!

Dar iata din pustiuri un alb vârtej ca vine
Si trece prin urdie ca printr-un lan de grâu.
E un voinic calare pe-un cal ce n-are frâu,
Voinic, în brâu cu palos si pe grumaz cu salba.
E Fulga, ce apare ca o fantasma alba
Si grabnic pe-al ei tata rapeste din gramada,
Apoi cu el dispare ca soimul cu-a sa prada.

"Alah!" racnesc tatarii catând cu groaza-n urma...
Dar ce vad ei deodata, caci glasul lor se curma?
Ei vad curgând pe dealuri arcasii din Orhei
Ce vin cu-o falca-n ceruri, aprinsi ca niste zmei!
Un lung fior de spaima patrunde într-o clipa
Prin deasa tatarime ce-i gata de risipa,
Si toti pe loc la fuga plec iute, se duc orbi,
Cum pleaca din câmpie un nor întins de corbi.
Amar e de razletul ce-n urma lor ramâne!
Si cade, mic sau mare, pe mâinile române!
În fata cu românul nu-i mila, nu-i iertare,
Nici chiar în sân de mama nu poate-avea scapare.
O stiu de mult tatarii, o stiu de la batrâni
Si fug, nevrând s-asculte de sefi, de-ai lor stapâni
Tot omul vede moartea s-alearga-nspaimântat.
Cel viu uita si lasa pe mortul ne-ngropat
Si far-a-ntoarce capul se duce-orice pagân,
Ca-n umbra fiecarui s-avânta un român!

Iar hanu-si smulge barba, îsi rupe salul verde
Privind urdia-ntreaga în clipa cum se pierde.
Sub ochii lui în lacrimi, pe câmpul cel de lupte
Apar gramezi de lesuri, gramezi de arme rupte,
De cai ucisi, de care, de corturi risipite,
Si tuiurile oastei de oaste parasite!

O! pas cumplit al soartei! Tot ce-i era de fala,
Cai, steaguri, cete mândre, stralucitoare arme,
Cladiri de visuri nalte, magie triumfala,
A fost de-ajuns o clipa ca totul sa se darme!

VII

Ghirai a trecut Nistrul înot pe calul sau,
Luând pe Dan ranitul ca prada si trofeu.
El merge de se-nchide în cortu-i, umilit,
Precum un lup din codri ce-a fost de câini gonit.
Trei zile, trei nopti hanul nu gusta-n suflet pace.
Întins ca un cadavru jos pe covor el zace,
Dar când revine, palid, din lunga-i desperare,
În ochii lui trec fulgeri de cruda razbunare.
El striga sa-i aduca sub cort pe Dan batrânul.

Desi cuprins de lanturi, maret intra românul!

"Ghiaur! zice tatarul cu inima haina,
Ce simte firul ierbii când coasa e vecina?"
"Ea pleaca fruntea-n pace, raspunde capitanul,
Caci are sa renasca mai frageda la anul!"

Ghirai cade pe gânduri, lasându-si capu-n piept,
Si, îmblânzindu-si glasul: "O! Dan, om întelept!
Te stiu de mult pe tine, cunosc al tau renume
Din graiul plin de lacrimi orfanilor din lume.
Pe multi tatari cuprins-ai de-ai mortii reci fiori!
Acum îti veni rândul si tie ca sa mori.
Priveste! lânga usa calaul te pândeste
Cu streangul si cu pala ce-n mâna-i zânganeste.
Un semn, si capu-ti zboara la câini si la vulturi,
Si suiletu-ti se pierde în lumea de ghiauri.
Dar însa îmi fac mila de ani si de-a ta minte,
Gândind la batrânetea ce-apasa-al meu parinte,
Si vreau, cu daruri multe, pe tine-a te ierta
De vrei tu sa te lepezi acum de legea ta!"

Crestinul Dan, batrânul cu suflet luminos,
Înalta-a lui statura si zice maiestos:
"Ceahlaul sub furtuna nu scade musuroi!
Eu, Dan, sub vântul soartei sa scad pagân nu voi.
Deci, nu-mi convine viata miselnic câstigata,
Nici pata fardelegii în fruntea mea sapata.
Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz,
Un vierme ce manânca albeata din obraz.
Cui place sa roseasca, roseasca... eu nu vreu
Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu.
Alb am trait un secol pe plaiul stramosesc
Si vreau cu fata alba senin sa ma sfârsesc,
Ca dupa-o viata lunga, ferita de rusine,
Mormântul meu sa fie curat si alb ca mine!
Asa m-a deprins Stefan, usoara tarna-i fie!
La trai fara mustrare si fara prihanie.
Nu-mi trebuie-a ta mila, nu vreau a tale daruri.
Tu îmi întinzi o cupa mult plina de amaruri,
Departe ea de mine!... mai drept e ca sa mor!...
Iar daca ai tu cuget si-ti pasa de-al meu dor,
Ghirai, ma lasa, lasa în ora mortii grele
Sa mai sarut o data pamântul tarii mele!"

Uimit, Ghirai se scoala, cu mâna lui desface
Unealta de robie sub care leul zace,
Cumplitul lant ce-l leaga cu strânse noduri sute,
Si zice grabnic: "Tata, ia calul meu si du-te!"

Batrânul Dan ferice se duce, Nistrul trece,
Si-n aerul Moldovei se umila pieptu-i rece,
Si inima lui creste, si ochii-i plini de jale
Cu drag privesc prin lacrimi podoaba tarii sale.
Sarmanu-ngenuncheaza pe iarba ce straluce,
Îsi pleaca fruntea alba, smerit îsi face cruce
Si pentru totdeauna saruta ca pe-o moaste
Pamântul ce tresare si care-1 recunoaste...
Apoi el se întoarce la hanul, intra-n cort,
Suspina, sovaieste si, palid, cade mort!

Iar hanul, lung privindu-1, rosteste cu durere:
"O! Dan viteaz, ferice ca tine care piere,
Având o viata verde în timpul tineretii
Si alba ca zapada în iarna batrânetii!..."

Tara

de Vasile Alecsandri


Din umbra deasa-a norului
Întins pe tari straine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,

O! cuib al fericirilor,
O! tara luminoasa,
Comoara-a nalucirilor,
Gradina mea frumoasa!

S-avântul tineretelor
Ce-n sânu-mi se trezeste,
Prin lumile poetilor
Zburând ma râtâceste.

Si-n farmecul avântului
Tot ce sub ochi rasare
În poalele pamântului
Mai dragalas îmi pare;

Întinderea câmpiilor
În zari mai lin se perde.
Mai dulce-i rodul viilor,
Verdeata e mai verde.

Mai nalte sunt inaltimile,
Mai cald e mândrul soare,
Mai limpezi limpezimile
De râuri si izvoare.

Iar fetele cu florile
Mai viu râd între ele,
Si spun privighetorile
Mai tainic vers la stele.

Aice-i tara basmelor
Ce-ngâna-a noastra minte
Prin freamatul fantasmelor
Din timpi de mai nainte.

Aice-i vestea Doamnelor
Din lumea legendara,
S-a prelungirii toamnelor
Sub cerul de primavara.

Aice-i tara tarilor
S-a doinelor de jale
Ce-n linistirea serilor
Te tin uimit în cale.

Aici cu lacrimioare
Bujori se prind în hora.
Aice însusi soarele
Are-ntre flori o sora,

Si-n stâncele Carpatilor
Cresc paseri nazdravane,
Si-n sufletul barbatilor,
Mândriile române!

O! gura dulce-a raiului,
Tu dai prin o zâmbire
Si fericire traiului,
Si mortii fericire.

Luceferii eterului
Ravnind privesc la tine,
Si toti îngerii cerului
Te-au îndragit ca mine!

Romanta de toamna

de Vasile Alecsandri


De-as fi-n a tineretii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-as avea în taina-a-ti spune
Ca sa devii tu gânditoare.

De-as fi ce-am fost pe lume-odata,
Privind în fata viitorul,
Când ma-ndrageam de orice fata
Ce-mi parea sora cu amorul,
As destepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocata.

Dar nu-s în floarea tineretii,
Si nu-ndraznesc nimic a-ti zice!
Mergi dar, copila,-n calea vietii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Rapit de farmecul frumusetii.

Si însa de-ai vrea sa ai parte...
Dar ce zic? Timpul ne disparte.
Tu esti sosind, eu în plecare,
A ziorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare!

Dimineata

de Vasile Alecsandri


Zori de ziua se revarsa peste vesela natura,
Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura,
În curând si el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua diminetii de pe câmpul înverzit.

El se-nalta de trei suliti pe cereasca mândra scara
Si cu raze vii saruta june flori de primavara,
Deditei si viorele, brebenei si toporasi
Ce razbat prin frunze- uscate si s-arata dragalasi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de munca.
Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca.
În gradini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene si prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenusii.

Caii zburda prin ceairuri; turma zbiara la pasune;
Mieii sprinteni pe colnice fug gramada-n repejune,
Si o blânda copilita, torcând lâna din fuior,
Paste bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Noaptea

de Vasile Alecsandri


Noaptea-i dulce-n primavara, linistita, racoroasa,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasa,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi si repezi meteori.

Pe un deal în departare un foc tainic straluceste
Ca un ochi ros de balaur care-adoarme si clipeste.
Sunt pastori în sezatoare sau vro ceata de voinici?
E vro tabara de care sau un rond de tricolici?

Catre munti prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele rasunau
Si la lupte sângeroase pe români îi desteptau.

Acum însa viata-i lina; tara doarme-n nepasare!
Când si când, un câine latra la o umbra ce-i apare,
Si-ntr-o balta mii de broaste în lung hor oracaiesc,
Holbând ochii cu tintire la luceafarul ceresc!

Bradul

Sus pe culme bradul verde
Sub zapada albicioasa
Printre negura se pierde
Ca o fantasma geroasa,

Si priveste cu-ntristare
Cum se primbla prin rastoace
Iarna pe un urs calare,
Iarna cu sapte cojoace.

El se scutura si zice:
"În zadar tu, vrajitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fara soare.

În zadar îngheti pamântul,
Ucizi florile si stupii
Si trimiti moartea cu vântul
Si trimiti foamea cu lupii.

În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o încheaga,
Sterge urma pe carare
Si de mine m-i leaga.

În zadar aduci cu tine
Corbul negru si pradalnic,
Si din codrii cu jivine
Faci sa iasa urlet jalnic.

În zadar, urgie cruda,
Lungesti noaptea-ntunecoasa
Si, râzând de-a lumii truda,
Scurtezi ziua luminoasa.

În zadar îmi pui povara
De zapada si de gheata.
Fie iarna, fie vara,
Eu pastrez a mea verdeata!"

Sania

de Vasile Alecsandri


Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubita, la primblare.
Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare;
Saniuta, cuib de iarna, e cam strâmta pentru doi...
Tu zâmbesti?... Zâmbirea-ti zice ca e buna pentru noi.

Caii scutura prin aer sunatoarele lor salbe,
Rapind sania usoara care lasa urme albe.
Surugiul chiuieste; caii zboara ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înalbita, neteda, stralucitoare
Se vad insule de codri, s-aud câini la vânatoare,
Iar în lunca pudruita cu marunt margaritar
Salta-o veverita mica pe o creanga de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zavoaie;
Crengile-aninate-n cale ning stelute si se-ndoaie.
Iata-o gingasa mladita cu sirag de martisori...
Tu o rupi?... Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori.

Gerul

de Vasile Alecsandri


Gerul aspru si salbatic strânge-n brate-i cu jelire
Neagra lunca de pe vale care zace-n amortire;
El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre zori
C-un val alb de promoroaca si cu turturi lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastra se opreste
Si, privind la focul vesel care-n sobe straluceste,
El depune flori de iarna pe cristalul înghetat,
Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheata între maluri,
Pune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreste trandafiri,
Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul da aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule naprasnic, vin', îndeasnna calul meu
Sa ma poarte ca sageata unde el stie, si eu!

La gura sobei

de Vasile Alecsandri


Asezat la gura sobei noaptea pe când viscoleste
Privesc focul, scump tovaras, care vesel pâlpâieste.
Si prin flacara albastra vreascurilor de aluni
Vad trecând în zbor fantastic a povestilor minuni.

Iata-o pasare maiastra prinsa-n lupta c-un balaur;
Iata cerbi cu stele-n frunte care trec pe punti de aur;
Iata cai ce fug ca gândul; iata zmei înaripati
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mparati.

Iata pajuri nazdravane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea alba feti-frumosi cu falnic nume;
Iata-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe sta Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce ma-ncânta
E Ileana Cosânzeana!... în cosita floarea-i cânta.
Pâna-n ziua stau pe gânduri si la ea privesc uimit,
Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

INSCRIPŢIE PE O ZI DE TOAMNĂ

-

Au început să fie iar arborii de aur
Şi tremură minunea palatelor de foi.
Se pârguieşte vremea întinsă pe coclauri.
Divinităţii streine au poposit la noi.
Oracolele-s clare Si pacea scânteiază.
E-n toi o plinătate cu-ndemnuri de huzur.
Din slavă, peste linişti, o pajură veghează
Ca într-o-mpărătească hrisoavă de azur.

Dar aur şi azururi sunt goale vicleşuguri,
Aduni din orice toamnă o boabă de-nţeles
Şi dincolo de ţarcul îngustelor belşuguri
Dă orizont tristeţii imensul câmp cules.

Tu strâns lipeşti obrazul de ziua care trece,
E ce-ai mai drag sub cerul atâtor spulberări...
Obrazul dulce-al zilei, mai tras şi toto mai rece,
Încet se depărtează, întors spre alte zări.

NEMURIREA

Râvneşti să pui un capăt luptei grele
Şi prin tumultul lumilor să treci,
Cu binele ce-ai săvârşit în ele
Să te aşezi în liniştea de veci?

Ci-n van aştepţi răsplata viitoare
Ca o odihnă după un sfârşit.
Nu : nemurirea nu este o stare,
Ci o lucrare fără de sfârşit.
Nedatată

ULTIMA RUGĂCIUNE

Simt frânghiile cărnii grăbit cum se dezleagă,
Cătuşele de oase slăbese... Şi mă desferic...
Lumina nu-mi ajunge : vreau alta nouă,-ntreagă
Sfârşesc de-acum popasul în larva mea pribeagă,
Aştept eliberarea din strâmt şi întuneric...

La marea sărbătoare, curând a morţii mele,
Pe lângă albul înger cu aripa de gheaţă
Te rog adânc, o Doamne, în clipele acele,
Chezaş al meu la Ceruri pentru eterna viaţă
Cu sfântul Trup şi Sânge să fii şi Tu de faţă !

1954, septembrie 26, duminică Bucureşti

STRIG

Nu ştiu să mă rog, că nici cuvântul
Şi nici cugetele nu-şi au rost.
Prin închipuire-mi bate vântul,
Minţilor în darn cer adăpost,
Aş plăsmi, n-am ghiers şi nu ştiu cântul.

Fac ca pomul, iarna, în grădină
În pământ genunchii îmi înfig
Şi cu inima-nălţată spre lumină
Tac şi-aştept ca soarele să vină...
Iar în viscole, mă vaier şi Te strig.

1954, aprilie 29, joi Bucureşti

VAS DE ALABASTRU

Vas de albastru plin cu mirul lunii
Cerul nopţii calde-ţi curge la picioare
Poposită-n stele - taină călătoare--
­Lumea ia imensul chip al rugăciunii:

Te iubesc, o Doamne, mai presus de toate
Pentru-aşa iubire-i prea puţin o viaţă:
Tu o ştii, de-aceea-n mila Ta măreaţă.
Celui ce Te-adoră dai Eternitate.

1954, aprilie 10, sâmbătă Bucureşti

TABORUL

Suflete, fii gata să urcăm Taborul:
Soarele şi luna au orbit în piscuri
Când, Atunci, splendoarea şi-a vărsat zăporul
Peste spăimântate, negrele lor discuri.

Şi pe noi, schimbaţii mai presus de îngeri,
Vipiile sacre slobozi azi ne lasă...
Doar atât să spunem, tari, iâră de-nfrângeri:
"Noi, copii Slavei ne-nturnăm acasă".

1954, martie 18 Bucure~ti

IUBIRILE NOASTRE

Iubirile noastre? numai pospai,
Iubiri mincinoase de putregai;
Nu ard, nu luminează, nu-ncălzesc,
Când şi când în beznă lucesc.
Oul de viperă cu fosfor în el
Clocit în nisip, face la fel.

Doamne, inimile bieţilor poeţi
Mâncate de cari şi de bureţi
Înşală pe oameni spre-a le-ndrăgi,
Pe Tine nu Te pot însă amăgi...
Şi ce inimă domnească-mi visam !
Doamne, atinge-Te de ea, să s-aprindă, on să n-o mai am.

1953, decembrie 8

PRIZONIERUL

Uneori, calcă, cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.

O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus

O fi boala, o fi moartea
Nu mă răzvrătesc, asta mi-a partea.

Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică...

Într-o noapte paşii largi, tot mai largi...
--Domol inimă că te spargi
Strig la ea - eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună

Omule, scoală, este El !
-Care El ? Cine ? Stai niţel !

El, Domnul gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea...

Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataractă mă inundă bucuria:

-Oho, Te-am prins Doamne, nu mai scapi, Te ţin prizoniri
"Bine, zâmbi El, ţine-mă o clipă." - Ah, gemui, pier...
O clipă, inima mi se iacuse Cer.

1951, decembrie 2, duminică Bucureşti

NEBUNUL

Doamne, ştiu : Tu îngerilor eşti Slava,
Sfinţilor Lauda, martirilor nemurirea,
Pustnicilor Hrana, cuvioşilor nava
Care le aduce Mântuirea,
Tu schimnicilor virtutea, profeţilor Tăria,
Credincioşilor unicul zel.
Unora lumina, altora vrednicia,
Unii Te înţeleg numai într-un fel,
Alţii Te cunosc doar într-un singur chip,
Pocăiţii : ispăşirea, păcătoşii : spaimă.
Doamne, râvna mea altfel Te îngaimă:
Eu, un nebun, un netot
Pumn de fum, strap de nisip,
Eu Te vreau, Doamne, să-mi fii Tot !
Nu ştiu să-mpart, nu cutez să aleg,
Ici inima, dincolo mintea să Te vrea,
Eu Te râvnesc, omeneşte, pe Tine întreg
Pentru toată păcătoşenia mea.
Să nu-mi fii numai îndemnul şi călăuza,
Numai cugetul, ori sfatul.
Tu neatinsul, Tu negrăitul
Tu să-mi fii văzul, Tu auzul
Tu gustul, Tu pipăitul
Tu răsuflarea.
Mie slabul, spre patimi plecatul,
Nu numai limanul şi răscumpărarea,
Tu să-mi fii zbuciumul, chinul, furtuna, pierzarea;
Nu numai lumina,
Ci Tu primejdia, Tu bezna, Tu cazna, Tu vina
Tu ispita, Tu răutatea, Tu tot păcatul !


1951, iunie 16 Bucureşti

DOAMNE

În vârful copacului Tău sunt o floare...
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagăn în talazul de azur şi soare.
Slavă ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întârzie
Zbucneşte afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrană zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala, mi-a cu aripa rudă;
Mireasma, cântec gata s-audă.
Zâmbesc sub luceafăr visările-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopţii cu cozile-n stele.

... Scuturaţi-mă vânturi mlădii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie, cu adânc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vămile şi stavilele toate,
Într-o pală de parfum, Doamne, până la Tine.
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina,
Pururea mărire Ţie
Floarea căzută din împărăţie
A văzut Cerul şi Ţi-a sărutat Lumina.

1951, iunie 5, marţi

AŞA ZICE DOMNUL

Până nu vă veţi înţelege cu Dreptatea
Şi cu Adevărul nu veţi face Pace
Nu se vor întemeia sufletele voastre
Ci mereu cu ele mă voi război;

Ca pe nişte cuiburi de jivini spurcate,
Până nu vă veţi înfrăţi ca Mila
Şi cu Dragostea nu veţi face legământ
Pururea pre voi vă stârpesc:

Că nu spre fără de legi Eu însumi v-am zămislit,
Nici pentru minciună v-am dat sufletul meu,
Vărsătorilor de sânge, zice Domnul,

Ci ca lumea s-o împărtăşesc cu Frumuseţea,
Cu Bunătatea să o mângâi
Şi pre voi în lumina mea sădindu-vă,
Cu Iubirea să o încununez.

1947 BUCUREŞTI

CĂLĂTORIE SPRE LOCUL INIMII

...Locul inimii noastre? Cine-1 ştie? Câţi îl cer?
Vârtejul cugetelor noastre sălăşluieşte-n Cer
Şi-n el lumina lină a Celui fâr' de-moarte.

Aspre prăpăstii se sparg în orice ins,
Pe munţii sufletului ninşi de blesteme
Arde floarea minunilor - Rugul Aprins
Ce-n scum preface spaţiu şi vreme.

Doamne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? `ndreptează
Paşii rugăciunii obosită de cale,
Acolo unde deodată mintea se deşteaptă trează,
În amiaza Eternitătii Tale.

1955, decembrie 24, noaptea Bucureşti

VERSUL

Când duhul însuşî stă holocaustă
Şi-n noi funingine de zei s-abate,
Oprit , un vers din albia îngustă
Îngheaţă-n sine gând şi voluptate.

Acoperiş al meu, eternitate,
Cad stelele la marginea-ţi augustă
Şi-n vipia durerii fermecate
Nici un alt rod pe ramura lui nu stă.

A fulgerat o inimă vreodată?
De dorul ei azi mi se umple pieptul.
Mă bântuieiar lungi tristeţi de domn.

Cunosc un vis adumbritor. şi , iată,
Ajuns în culmea lutului de-a dreptul,
Mă plec şi cat izvoarele de somn.

VÎNĂTOARE MITOLOGICĂ

Cerbul ţâşni... clocot din munte,
Şuvoiul picioarelor spre văi adânci.
Cu năluci de crengi unduind în frunte
Torentul fugii piere-ntre stânci.

Rămas pe creste cumplitul centaur,
La ochi cu arcul, cată-n zadar.
Domol îl plouă cu sânge şi aur
Înaltul codru de chihlimbar.

TRISTAN ŞI ISOLDA

Aşijderi unei lupte, de departe
Braţele-şi reped cu arzimi de spade...
Buzele-şi cată, lacomi să se prade...
Până ce sărutarea-i învesti cu moarte.

Dulce pieire, aprigă-ncetare.
Toţi macii uitării şi-au stors holda
În cupa cu venin fermecat din care
Pînă-n fund Tristan bău pe Isolda.

Cu pânzele-n creştet vrăjite de lună,
Corabia-ncinsă pe marea înaltă
Domol îi trece spre o altă genună,
Ascunşi în alba-i floare învoalată.

SIBILA

Lin soarele cade pe umărul zilei.
Sub pomii lăuntrici, zac mari bălţi de foi.
Durerea pe gânduri ia chipul Sibilei
Şi scurmă în tine oracole noi.

În creier, în suflet, în inimă cată
Ascunsa spărtură pe unde pătrund
Zănatecii aburi, veninul ce-mbată
Şi nările-şi umflă cu taine din fund.

O zvârcole şerpii încinşi în coroane,
Sucite braţe îşi zbate a zboruri
Şi-adulmecă soarta în vremi subterane,
Vânând viitorul cu haite de doruri.

Tu sari s-o înăbuşi, o-nchizi în chilii
Şi până ce iarăşi e bună şi calmă,
Cu mâna-i strângi gura de foc şi nu ştii
Că-ţi bâiguie sacre oracole-n palmă.

PSIHANALIZĂ

Mereu visez războaie, şi-n somn, parcă rănită,
Necontenit o mână pe spadă mi s-abate.
Ce dragoste-n adâncuri mocneşte surghiunită
Şi-ascunsă în simboluri potrivnice se zbate?

Peste fântâni de vise cu ape tulburate
Mă plec şi-i cat, în ţăndări de reci vedenii, chipul
Fug lung la fund cu spaima obârşi de păcate
Şi semne rătăcite îşi spulberă nisipul.


Simt megieş cu carnea un ţărm de suflet unde
Stă neîngăăduita o taină... Mi-e străină?
În inimă-mi bat umbre, şi tremurări de unde
Mi-aduc doar veşti întoarse, de-o dragoste haină.

Scol noaptea ca pe-o roabă, o-ntreb şi puns-o bată;
Prefir zadarnic somnul cu ascuţimi ce-l taie.
Mereu necunoscută stă marea exilată,
Destăinuită-n vise cu rănişi cu războaie.

O, BRAD FRUMOS

O,brad frumos, o ,brad frumos...
Ce-nalt şi uriaş îmi creşti coşciugul
În miezul lui cu-mbălsămat miros,
Să-ncap cu neamul tot şi-ntreg belşugul.

O, brad viteaz, ţâşnit din hău,
Pe lemnul neted ne-ncărcăm destinul
Când trist apuci cu noi, rod sterpal tău,
Sălbatecele căi lăsând seninul.

O, bradadânc, misterios,
Gătit cu receaur de amurrguri,
Ne porţi pustii, ne ducinoptateci jos
În negrele subpământene burguri.

O, brad sărac! Nu poţi să iei
Nimic din tot ce ţi-a ost drag sub soare?
Nici cer cu vulturi, şipotul din stei.
Nici munţii cu nedei de căprioare?

Plecăm mişei? Ne ducem goi?
Nu te uita cât de mărunt ni-i statul,
Găteşte-te, fii tare, luăm cu noi
Cea mai puternică din amintiri, păcatul.

MÂNTUIRE

Lui N. I. Herescu

La temelia lumii minunea doarme încă...
Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dur.
Pe-un fraged ţărm de sunet apăs o umbr-adâncă,
Văd aurora morţii pe-un munte viitor...

Ce greu să treci din carne iar în eternitate!
Un continent de suflet s-afundă în uitare,
Dar altele din sânge ies noi şi-nfierbântate,
Tiparele durerii s-abat pe fiecare.

Fără liman m-aruncă la capetele firii
Lăuntricel e mele cumplite depărtări,
Crnd tropicul iubirii cu jungla de visări,
Când dincolo de cercul polar al amintirii...

Trec veacurile cete cu frunţile în tionă.
Rămâne-n mâni viaţa ca zdrenţe de tristete,
Cât nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină,
Nu este mântuire decât prin frumuseţe.

M-APROPII DE SFÂRŞIT

M-apropii de sfârşit ca de o primăvară.
De dincolo de anii încheiaţi zăplazuri
Din zâmbetul grădinilor eterne
Mijeşte-abia prin negura mea fereastră
Ca presimţirea unei mari arome,
E cea mai dulce veste-n zvonul iernii,
Un palid is, un feciorelnic miros
Din nevăzutul mugurilor veşnici.
Cu nările-aţintite-n slavă,
Jos fiara sufletului te-a simţit, şi iată
Cum înaintea tuturor flămândă
Peste întinderea îngheţului din urmă
Adulmecă-aurorilor miresmei tale:
M-apropii de sfârşit ca de o primăvară.

LEGENDA POETULUI ARION

L-au azvrlit din nava ce şovăia sub marfă,
Dintre poveri poetul li s-a părut mai greu.
Dar l-a primit adâncul domesticit de harfă.
Înaltele primejdii te-apropie de zeu.

Lungi lunecări în hăul lăuntricelor creşteri
Şi ochiul fără pleoapă în afunzimi deschis.
Cu focul pus în lanţuri, azurul strâns în peşteri
Dorm stâncile vieţii pe temelii de vis.

Întoarceri fabuloase din orizont de veghe
Şi triplul cer al orei arzând ca un destin,
Condorii inspirării cu aripa de-o leghe
Rotesc flămânzi în urma strunitului delfin:

Nu-i mai hrăneste prada ce joacă-n mreaja spumii,
Nici cântătoarea carne-a bătrânelor minuni,
Pândesc leviatanul ascuns pe fundul lumii,
Vuind de preozodia eternelor genuni.

ÎNTRE ALBE REPTILE

Un sân nu e Nirvana şi-un pântec nu-i abisul.
Culcat iar între albe reptile uit, nu pier,
Atâta cât durerea s-o mărita cu visul
Şi pură, deznădejdea s-o rezema de er.

Cununa cărnii tale îmi lumiează scrisul,
Tristeţi de înger peste păcatul mut în zori.
Adevărata moarte nu-şi tulbură ucisul,
Strivind neprihănirea sub hoarda de fiori.

Sicriul tău molatec arareori mă-ncape,
Potopul voluptăţii mă poartă peste ape,
Străfundul îmi năzare mereu necunoscut.

Ce limpede pieirea făcută deşteptare!
Să mă-ntretai cu focul ţâşnit fără amnare,
De totdeauna veşnic, oricât de reînceput.

ICOANA LUMII

Icoana lumii zace între zădărnicii,
Trec îngerii pe-alături, dar unul nu se pleacă,
Şi nimeni nu mai ştie că pulberea săracă
A fost moştenitoarea bătrânei veşnicii.

Cum zace jefuită de tronuri şi de stea,
De tot ce fu într-însa mărire înnăscută,
Satan se ami abate şi urcă de sărută
Cumplita frumuseţe ce putrezeşte-n ea.

GRAI VALAH

Grai tămâiat, căţuie de petale,
Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale.

Umblă singur pe munţi de sare,
Vânt bătrân cu miere-n spinare.

Şerpi de răcoare verde-n pâraie,
Cărări de bucium lung te stretaie.

Granguri de aur boabele-ţi ciugul'
Şesul ţi-l ară dorul cu plugul.

Cale des cu sufletul arsu-ţi coclaur,
Din fund oftează strămoşii de aur,

De piscul tău, unde se-mbină
Pale de nori cu limbi de lumină,

Buzele-mi razăm fremătătoare,
Slăvit pristol de piatră şi floare.

FECIOARA

Ţie mă-nchin, trup senin,
Albă răspântie adâncă,
Între cerul senin
Şi lutul ce ne mănâncă.

Clară odihnă între Ursite,
Sub rotunjimile tale aduni
Frageda taină a două lumi topite
În limpezimea unei minuni.

Sânul tău încă stă sibilin,
Pândit de toată zodia zării,
Încă din tine se-nalţă lin
Pura mireasmă a aşteptării...

Rămâi aicea viaţa întreagă,
Unde se taie păcat cu slavă.
Şi căi potrivnice încheagă
Un dulce popas de carne suavă.

ELEGIE ÎN AMURG

Vast chihlimbar, amurgul a prins în el colina...
Licăritoare umbre încremenesc pieziş;
Adânca nestemată încheagă-n zari lumina
Pe păsări încrustate şi limpede frunziş.

Ce străveziu e timpul si atâta de departe...
În miez de piatră scumpă ţinutul s-a inchis,
Afară din viaţă şi neatins de moarte
Cu-ntunecări înalte alunecă în vis.

Cum amurgeşti, iubito, nimic nu te frământă,
Cu sloiul amintirii treci ţărmul celălalt,
Abia-ţi zăresc o mână ce-a-ngheţat, stând frântă
Alături de o foaie căzută din înalt.

Te-afunzi şi nu e cine nici mâna să-ţi ridice,
Nici gâtul să-ţi îndoaie sub jug de sărutări.
Şi nu cutez din urmă să strig Euridice,
Închisă chihlimbarul cu negre arătări.

ECCE HOMO

Ce cazne noi mi-aduce dimineaţa?
Genuni de chin sub paşii mei plăpânzi...
O, Doamne,-mi daşi cu camătă viaţa
Că pentru fiecare zi îmi ceri dobânzi?

Tot ce-ai creat aici frumos şi mare
Din mine-ai tras cu cleşte de dureri.
Privesc femeia: Carne şi uitare,
Suavă urnă cu cenuşă de plăceri.

Că m-am corcit cu îngeri şi jivine
Şi-ţi scol cu fiecare gând protivnici noi?
Tu eşti prea sus, lumina de la tine
Îmbătrâneşte ca să ajungă pân'la noi.

Dar singur trupul fără mântuire
Pe cruce de păcate-mi răstignesc,
Şi sufletul flămând de nemurire
Cu rădăcini amare imi hrănesc...

DOR DE TINEREŢE

Ce-adânc pătrunde zâmbetul tău mic...
De dincolo de recea stăpânire
Se-nalţă-n mine vechiul inamic,
Ereditarul dor de nemurire.

Din marginea uitării mă ridic,
În coasta vremii pun impotrivire,
Arunc vestmânt cărunt şi-n răzvrătire
Logodna mea cu bătrâneţea stric....

M-agăţ de ramurile tinereţii-n cale,
Sărut dureri cu buzele avide
Port scumpe răni ca nişte mari paftale.

Am iar ochi cruzi de limpezio aguride:
Prin strâmta noapte-a rochii ce te-nchide,
Văd toată aurora cărnii tale.

CINZECI DE ANI

Fara autor


Cinzeci de ani de piatră şi de lut
Şin orice pas am pus un început.
Iar de arzimea-n care mă frământ
Mi-a curs tot mirul frunţii în pământ.
Te-nalţă, cedrule umbros, şi şezi
În vipiile marilor mele amiezi,
Cu foşnet pur s-arunci peste genuni
Cununa nopţii tale de minuni
Nu pentru tihnă. Dimpotrivă. Dar
Râvnesc din veci un inger, adversar,
Ajungi mai slab, netrebnic cazi la fel
Cu cât vrăjmaşul ţi-e mai mişel.
Ci-ncăieraţi sub adumbrirea ta,
Să sug puteri din cel ce m-o-ncleşta.
Când braţul meu s-oncolăci rebel,
Să simt cereasca greutate-n el.
Şi pân-acum parcă-ntr-adins mi-ai dat
Numai cu pleava lumii să mă bat.
Stă totuşi semn în câmpul gol c-am dus
Ucenicia luptelor de sus:
Cinzeci de lespezi şi deasupra jar.
Alcătuind spre slava ta altar.

CÂNTECUL OMULUI

lui Ion Pillat


Un vânt sonor bătu-nainte.
Mă umple pâcla de cuvinte,
Trec volbure de vorbe-n minte
Şi picuri chinuiţi cad greu,
Din raza unui gând, curată,
Prin bura turbure străbate
Şi-n ceaţa vorbelor deodată
Rodesc lumini de curcubeu.

Mă uit la pomii din grădină;
Toţi numai ramuri şi lumină,
Înalţă rodul pe tulpină,
Dar pântecul ascund în lut...
Eu singur stau întreg afară,
Târând puternica povară.
Cu rădăcina mea amară,
Calc peste lut de la-nceput.

Mă zvârle slobod vântul de pe
Spătoşii munţi pe sterpe stepe,
Încalec mările sirepe,
Sunt soi de împământenit.
Atârn de-o altă-mpărăţie,
Las aripă, las vijelie
Şi din cereasca panoplie
Aleg doar duhul ascuţit.

Sunt puiul tainic al genunii.
Port harul veşnic al minunii,
Şi fructul zilnic al minciunii
Culeg cu mâini de adevăr.
Tăcere, suflete, tăcere...
De-a cărnii neagră mângâiere
Împodobită cu durere
Cum aş putea să te dezbăr?

Mă surp, m-alcătui, rânduri-rânduri
Urc albe-arhitecturi de grnduri
Sau, crisalidă-n patru scânduri,
Azur duc viermilor măreţi...
Ţin cumpăna cu jar în mine,
Mă-nclin pe talgerele pline
Când aprig ctitor de ruine,
Când ziditor de frumuseţi.

Mă fură vremea şi mă vinde,
Alerg spre magica merinde,
Vânez cu dorul. Pân' mă prinde
Popasul la un vir de fum.
Acolo-n margine de noapte
Strâng secolii, îi smulg de fapte
Şi cu puternicul lor lapte
Mi-adăp copii pentru drum.

Salut , senine căi de viaţă!
Cu rouă lumilor pe faţă,
Vă-ncep în pura dimineaţă
Şi iar vă pierd şi iar mă sting.
Întru-n lăuntrica răcoare,
În nemurirea schimbătoare
Mă plec pe pietre hrănitoare,
Şi sarea visului o ling.

Mă-nghite somnul şi m-aduce,
Când amintirea stă-n răscruce,
S-arăt pe unde să apuce
Şovăitorilor urmaşi...
Stând viitorul să-nfrunte,
Trecutul pur s-aşează-n frunte
Şi-ndoaie nevăzuta punte
Spre ţărmuri virgine de paşi.

ARTĂ MINORĂ

Fara autor

Mereu îşi cată carnea şuviţe de plăcere,
Cu arta ei măruntă le-ncheie-n giuvaer
Şi-şi cizelează noaptea cu bonturi de mistere,
Scobind năluci de îngeri în rumeguş de cer.

Au mai rămas din simţuri pe fund câteva urme...
Sfârşit metalul nobil topit de-atâtea ori.
Ea biciuie toţi robii cu buzele, să-i scurme
În minele sleite filoane de fiori.

Lucrată rece,-n ochiuri, din lipsuri şi pomană
Suflând puţinul aur pe roze de minciui,
Ajunge voluptatea lucidă filigrană
Prin care se strevede un târg de goliciuni.

Departe bolţi de pulpe şi braţe în arcade,
Se umflă amplă ambra ciorchinilor de sâni,
Se rotunjesc triumfuri de pântece şi cade
Aprinsul aurorii din pleoape de balade...

... Schelete vii de pofte întind viclene mâni.

ANUL 1840

Fara autor

Să stăpânim durerea... Să aşteptăm în pace!
Încet frec de rugină de sibilnic vis,
Şi iată, " Viitorul" dezmormântat desface
Nedesluşirea-i hâdă pe-al lumii paradis.

Venise prorocul cu versul plin de noapte
Ca să vrăjească soarta, să-şi sape alt făgaş,
Şi-n albia răbdării cu limânări şi şoapte
Culcase omenirea, copil de ucigaş.

An vechi, revii acelaşi la cap de veac amarnic,
Nou doar prin vicleşugul eternei înturnări,
Dar rana-i mai bătrână şi timpul, mai făţarnic,
Ascute-n carnea păcii jungherul până-n zări.

Lăsaţi poetul palid de veci să-şi doarmă versul,
Ne bubuie în sânge războiul fără ani,
Urlând în cele patru stihii din universul
Cu neagră viasterie de ură şi Titani.

ANTOLOGIE

Fara autor


Chenare lungi de linişti trag codrii gravi deodată
Şi-nalte slave roşii pun plopii-n fruntea zării.
Pe fiecare faţă de deal, îngenuncheată,
Cu aur scrie toamna antologia ţării.

Pe dîmburi jefuite, azi doamnă-i poezia,
După cules cresc imnuri de purpură-n podgorii,
Poeme mari de galben acopăr sărăcia
Ce-n mirişti vechi visează că-i vin secerătorii...

Se-mbină pretutindeni versete de lumină
Cu-ncondieri de-azururi pe ţărna bătrânească,
Şi-alăturea în crângul cu strofe de rugină
Îşi urcă violetul coloarea-i sufletească.

Sclipesc mai sus în munte frânturi de epopee
Sub verdeveşnic cerbii în toiul bătăliei...
Cu psalmi de nori în flăcări urcând spre slăvi , încheie
Amurgul singuratec cântarea României.

ANDROGINUL

Fara autor


Ţin cumpăna-ntre suflet şi-ntre carne,
Drept chezăşie limpedea a puterii
Că patimile n-au să mi-o răstoarne,
Port amândouă cheile plăcerii.

Astfel nu simt nici jungherul dezbinării,
Nici jugul dorului şi nici fierbintea
Crucificare a împreunării,
Ci pururi zămislesc numai cu mintea.

Îngemănând protrivnice silinţe,
Cobor zâmbind din alba-ntâietate,
Din soiul unic fără de seminţe,
Închis în pura mea deplinătate.

Prefigurez un gândzeiesc al lumii
Ce-şi dibuie pe forme bucuria
Şi răsădeşte-n moliciunea humii
Tăria tainei mele, fecioria.

Luceafărul

de Mihai Eminescu


A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îi vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
*
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.
Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept
I-nchide geana dulce;
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
De ce nu vii tu? Vină!
Şi viaţa-mi luminează!
Se cufunda în mare;
Un mândru tânăr creşte.
Încununat cu trestii.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
— O, dulce-al nopţii mele domn,
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Părea un tânăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Ce scânteie-n afară.
Şi m-am născut din ape.
Iar tu să-mi fii mireasă.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară —
Un mort frumos cu ochii vii
— Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
O, vin’! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
— O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
*
Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:
— Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;
Scăldat în foc de soare.
Şi palid e la faţă;
Şi pline de-ntuneric.
Iar tu să-mi fii mireasă.
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
— Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin’, odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă
Eu sunt luceafărul de sus,
O, vin’, în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele.
— O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.
— Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?
— Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe —
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine.
— Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubesc de tare;
Ci voi să mă dezlege.
Pierind mai multe zile.
Mesenilor la masă,
Dar îndrăzneţ cu ochii,
Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Şi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
*
În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.
Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei, Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.
Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
— Da’ ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.
— Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.
— Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe —
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.
— Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.
Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;
Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalţ de subsuori
Te-nalţă din călcâie;
Tu iarăşi mă sărută.
Mai nu vrea, mai se lasă,
Singurătăţii mării;
Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;
Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Şi-i zice-ncet: — Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Şi tainic genele le plec,
Căci mi le umple plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;
Luceşte c-un amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe...
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.
— Tu eşti copilă, asta e...
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,
Căci amândoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
*
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Rătăcitor prin ele.
Cum izvorau lumine;
Pân’ piere totul, totul;
Din goluri a se naşte.
Uitării celei oarbe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele —
Părea un fulger ne’ntrerupt
Şi din a chaosului văi
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
— De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;
O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...
Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.
— Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;
Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri —
Când valuri află un mormânt,
Răsar în umbră valuri;
Şi nu cunoaştem moarte.
S-aprinde iarăşi soare;
Şi mor spre a se naşte.
Să-ţi dau înţelepciune?
Şi insulele-n mare?
Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dentâi —
Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.
Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.
*
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.
Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă
Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri:
— O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;
Pe noaptea mea de patimi.
Şi visul meu din urmă.
Şi ea l-a prins în braţe...
Cu plete lungi, bălaie.
Dorinţele-i încrede:
Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea dentâi
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă:
Abia un braţ pe gât i-a pus
Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor

— Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!
El tremură ca alte dăţi —
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
— Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.


Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Şi dacă...

de Mihai Eminescu

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna.
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Pe lângă plopii fără soţ...

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi —
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea —
Tu nu m-ai înţeles.
De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.
Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.
Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţă capul tău
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Ce e amorul?

de Mihai Eminescu


Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.
Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.
Te urmăreşte săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâini,
Un tremurat de gene.
LUCEAFĂRUL 227
Te urmăresc luminători
Ca soarele şi luna,
Şi peste zi de-atâtea ori
Şi noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Adio

de Mihai Eminescu

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!
Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi —
Femeie!
Aminte.
Poveste.
Sunt veacuri.
Adio!


Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Când amintirile...

de Mihai Eminescu

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii.
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
LUCEAFĂRUL 223
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
MIHAI EMINESCU 224
De tine.
Mă lasă.
Din stele,
La geamuri.

Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

S-a dus amorul...

de Mihai Eminescu

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.
Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.
Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!
Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!
Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!
Renăscători din moarte!
Din visul meu o viaţă.
Din nopţi o mie una.
De-au trebuit să piară.
Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era detot frumos
Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.
Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu,
Precum uitarăm toate.
Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!


Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

O cãlãrire în zori

de Nichita Stanescu

Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise,
se face departare, se face nisip.
Mi-am întors catre soare unicul chip,
umerii meu smulg din goana frunzise.
Campul taindu-l, pe doua potcoave
calul meu salta din lut, fumegind.
Ave, mã-ntorc catre tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigind.

Tobe de piatra bat, soarele creste,
taria cu acvile din fata lui
se prabuseste în trepte de aer, sticleste.
Tacerea se face vint albastrui,
pintenul umbrei mi-l creste
în coastele cimpului.

Soarele rupe orizontul în doua.
Taria isi naruie sfirsetele-i carcere.
Sulite-albastre, fãrã intoarcere,
privirile mi le-azvirl, pe-amindoua,
sã-l intimpine fericite si grave.
Calul meu salta pe doua potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salta din lucruri, strigind
clatina muchiile surde si grave.
Sufletul meu il intimpina, ave!
Calul meu salta pe doua potcoave.
Coama mea blonda arde în vint.





Adauga site

Lunã în câmp

de Nichita Stanescu


Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sã-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur sã sterg copacii
In ochii tai cu luna mã rasfrang
... si ai putea, uitand, sã ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.

The Drug and alcohol detox centers use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Tinerii

de Nichita Stanescu


Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma sã rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
n-ar mai fi în stare sã se sarute
decât cu dintii.

The Drug and alcohol detox centers use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Coagula tristetea deodatã...

de Nichita Stanescu

Coagula tristetea deodata,
ca-n valuri , trupul de margean,
si trupuri de-necati zvarlea din matca
privirea când mi-o prelungeam.
S-a dus si ora de azi.
La radio s-a dat ora exacta :
"Cling, clang" sau "Ping, pong"
Toti isi privesc ceasurile
numai murdarul de mine
ca si cum nimica nu ar fi,
mã gandeam , sau poate chiar strigam:
"-Hai sã ne strangem în brate,
hai, hai sã ne strangem în brate!"

The Drug and alcohol detox centers use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Evocare

de Nichita Stanescu

Ea era frumoasa ca umbra unei idei, --
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta
a strigat dintr-o limba moarta.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Rizinda si plinginda cu lacrimi mari
era sarata ca sarea
slavita la ospete de barbari.

Ea era frumoasa ca umbra unui gând.
Intre ape, numai ea era pãmânt.

Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Viata mea se ilumineazã

de Nichita Stanescu

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-mã un minut.
Mai lasa-mã o secunda.
Mai lasa-mã o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mã o briza, o unda.

Mai lasa-mã un anotimp, un an, un timp.

Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Emotie de toamnã

de Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Tonul

de Nichita Stanescu


Osul e o bucurie numai atunci când este os al fruntii,
când apara iar nu dezbina,
cum e vertebra alcalina
din toiul greu al carnii si al nuntii.
Mã voi supune la dezobisnuire de
felul meu de-a fi,
dar nu la parasire,
ce-o tine-n dinsul verbul lui a fi.
M-oi dezobisnui si eu de trup,
nascand un Fat-frumos al verbelor,
cum lupul s-a dezobisnuit de lup,
de foame.

Am sã mã dezobisnuiesc de stelele cerului
cum apa ingheata dezobisnuita de fulgul zapezii,
îmi voi lua trupul infrigurat
si da-l-voi eu insumi sã mi-l pasca iezii.

Sã mã dezobisnuiescsa mai fiu om
mi-a fost dat destul de usor.
Sã mã dezobisnuiesc sã
traiesc mi-a trebuit doar o moarte cu omor.

De lupi mã dezobisnuiesc cel mai greu,
sunt singuri si pe zapada.
Desigur, va trebui sã mã dezobisnuiesc singuratate.
Desigur, va trebui sã mã dezobisnuiesc de zapada.

In rest, vreme trece, vreme vine.

Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Semn 1

de Nichita Stanescu

Plutea o floare de tei
în launtrul unei gandiri abstracte
desertul se umpluse cu lei
si de plante.
Un tanar metal transparent
subtire ca lama taioasa
taia orizonturi curbate si lent
despartea privirea de ochi
cuvantul, de idee,
raza, de stea
pe când plutea o floare de tei
în launtrul unei gandiri abstracte.

Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Zicere

de Nichita Stanescu


Orice om prost este o gratie.
O, tu abundenta de colivii!
Inima tu, felina pramatie
pandind peste tot colibri.

Ca noroc, pasarile cantatoare
stau la locul lor agatate în cui.
Ce noroc, fiecare
are pasarea lui.

Fiecare om prost e o gratie groasa
pentru stelele cazatoare
astfel se face ca ele se lasa
numai când suna ora de culcare.

Atunci cerul ramane neprivit
si fiecare stea de capul ei, -
iar cine nu a adormit
are dreptul la o pasare cantatoare,
la doua, la trei ...



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Rugãciunea

de Nichita Stanescu


Iarta-mã si ajuta-mã
si spala-mi ochiul
si intoarce-mã cu fata
spre invizibilul rãsãrit din lucruri.

Iarta-mã si ajuta-mã
si spala-mi inima
si toarna-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iarta-mã si ajuta-mã
si ridica de pe mine
trupul cel nou care-mi apasa
si-mi striveste trupul cel vechi.

Iarta-mã si ajuta-mã
si ridica de pe mine
ingerul negru
care mi-a indurerat caracterul.




Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Nedreptate

de Nichita Stanescu


De ce sã auzim si de ce sã avem urechi pentru auz ?
Atât de pacatosi sã fim noi incit sã fim nevoiti
sã avem
sperante, pentru frumusete
si pentru duiosie, ochi
si pentru alergare, picioare ?
Atât de nefericiti sã fim noi
incit sã trebuiasca sã ne iubim.
Atât de nestabili sã fim noi
incit sã trebuiasca sã ne prelungim
prin nastere
tristetea noastra urita
si dragostea noastra infrigurata ?






Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Întrebãri

de Nichita Stanescu

Traim un prezent pur ?
A trai inseamna timp ?
Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fãrã sã fie ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
Inima mea bate în timp ?
Sunetele, mirosurile,
pipaitul, gustul, vederea
sint chipuri ale timpului ?
Timpul este legat de lucruri ?
Timpul este legat de cuvinte ?
Gindurile sint timp ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
A fi, inseamna timp ?
A avea, inseamna timp ?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mâna sau de buzunar,
de perete...
Ne rugam luind cunostinta
de bataia lor inscrisa pe cadrane...





Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Despre starea de zbatere

de Nichita Stanescu

Ca si cum un tais superior
mi-ar fi despartit norii de virfurile muntilor,
asa se zbate trupul meu urias, decapi tat,
lasindu-si pe cer capul fugitiv.

Nu poate sã moara desi nu mai stie
ceea ce pentru el, odinioara, a fost viata.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos si în zbatere
Din vagauna gitului tisneste
un stol de pasari ciripitoare si verzi
Mina isi infige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna isi infige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveste
deznadajduita zbatere.

Corabia de carne prinsa în furtuna
nu se scufunda niciodata
Ajuta-mã catedrala frumoasa
vazuta de mine în alt oras
Bate cu clopotele tale
dezordonata clipa.
Mã rog la tine frumoasa catedrala
tu, care esti în alt oras,
fã sã se verse peste mine
bunatatea linistii
Nici o diferenta nu este intre trupul acesta
si trupul oricarui fluviu
decapitat dintr-o data de delta
cea vorbitoare.
Ajunga la tine frumoasa catedrala,
cirdul de pasari rosii
care urlind, croncanind, chihotind
din gitul retezat - se ridica la cer.

Primeste-le catedrala frumoasa
pe limba clopotului tau, primeste-le
Ajuta-mã catedrala frumoasa,
vazuta de mine în alt oras
Da-mi linistea, catedrala frumoasa,
si altfel de moarte.



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Colinda pe loc

de Nichita Stanescu

Niciodata nu putem gresi prea mult
din pricina propriilor nostri ochi care vad aceasta.
Si nici minti nu putem prea mult sã mintim
din pricina spaimei de-a ramine noi insine surzi.

Nici prea mult nu putem sã traim
si nici prea frumos nu putem sã traim.
Altfel am putea sã ne dezamagim stramosii.
Altfel am putea sã ratam sansa de a se naste
cei care nu s-au nãscut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici macar noi insine.
Nu, noi nu ne multumim cu putin,
dar stim ca mai mult nu ni se cuvine.




Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Ciresar

de Nichita Stanescu


Nimeni nu ne crede dacå sårutåm
pasårea din zbor, iarba inverzind.
Noi sintem un fel de martori
ai adolescentei ruginind.

Nimeni nu ne spune: bea, flåmindule !
Nimeni nu ne spune: insetatule !
Curge primåvara pe sub fluturi,
visåtor podeaua curge pe sub tine, patule !

Laså-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu in gura mea uscatå
rosie cireaså dintr-un chiparos,
zinå inventatå !




Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Cavaler al florii de cires

de Nichita Stanescu

Chip de cireaså muscatå de un elf
zburind tot timpul intr-un alt
miraj visat.

...Sandà pe care mi-o-ncalta un zeu
in salt pe inorogul vel inalt
si insåuat.

Si voi veni så må prostern
mai mult rånit si mult
invins,

Cind ai så bati pe un cadran etern
un nor mai alb si mult mai mult
care a nins.




Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Altã matematicã

de Nichita Stanescu

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cât face.
Stim ca cinci fãrã patru fac unu,
dar un nor fãrã o corabie
nu stim cât face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cât face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cât facem.

Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
fac un porc,
un cal fãrã un tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal...

Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
raminem aceiasi...

Pieri din mintea mea !
Revino-mi în inima !




Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

Mit

de Nichita Stanescu


Incapabil sã pierd
inapt pentru fire,
alerg
în nestire.
Foarte greu mã primesc
sã fiu cum sunt.
Locul ceresc
e sub pãmânt.
Iar pamintescul
maninca de foame cerescul.



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.

În dulcele stil clasic

de Nichita Stanescu

Mã invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
în reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.

Nu pune mana peste mine daca-i vara
cãci n-ai sã intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.



Addiction Drug and alcohol detox centers treatment use three main models for withdrawal from substance abuse...see more detail on the site.