STRIG

Nu ştiu să mă rog, că nici cuvântul
Şi nici cugetele nu-şi au rost.
Prin închipuire-mi bate vântul,
Minţilor în darn cer adăpost,
Aş plăsmi, n-am ghiers şi nu ştiu cântul.

Fac ca pomul, iarna, în grădină
În pământ genunchii îmi înfig
Şi cu inima-nălţată spre lumină
Tac şi-aştept ca soarele să vină...
Iar în viscole, mă vaier şi Te strig.

1954, aprilie 29, joi Bucureşti