VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE

de Lucian Blaga

I
HAFIS

La început - se ştie - stelele aveau pe cer
cărările cu stângăcie trase la-ntâmplare;
din arcuirea zveltă a sprâncenei tale
a-nvăţat odată Luna
să-şi arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.
(1921]

II
PSALMISTUL

Când treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiţi pe streşini ciuruite
se trezesc, crezând
că paşii tăi, mărunţii, runt seminţe azvârlite
de-o mână bună pentru ei.
[1921]

III
ANACREON
În viţe roşii strugurii par sânii goi
ai toamnei, care se dezbracă rând pe rând
de foi.
Smulge-i tu din trunchiul lor robust
şi stoarce-i,
stoarce-i bulgărilor de pământ
în gură - ca să-ţi văd mânuţele
de dărnicie tremurând
şi degetele umede de must.
[1921]

IV
MISTICUL

Trupul tău şi sufletul, înaltul, îţi sunt
ca doi fraţi gemeni: se-aseamănă aşa de mult că
nu ştii când e unul, când e altul.
Eu nu-ţi cunosc la chipu-i numai sufletul.
De câte ori îţi întâlnesc din întâmplare trupul, nu-1
bănuiesc, nedumerit mă-ncurc şi cred că-i ­sufletul.

[1921]



Torente romanesti doar aici torente romanesti torente straine