Oul dogmatic

de Ion Barbu

Dogma: Şi Duhul Sfînt se purta
deasupra apelor


E dat acestui trist norod
Şi oul sterp, ca de mîncare,
Dar viul ou, la vîrf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche în cleştar,
Înoată în subţire var
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atît de galeş, de închis,
Ca trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pămînturilor n-a ajuns,
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfînt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfîntul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou-simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără saţ şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau, plocon, acum de Paşte;
Îl urcă-n soare şi cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar,
Ce singur scrie cînd să moară
Şi ou, şi lume. Te-nfioară
De ceasul galben, necesar…

A morţii frunte-acolo-i toată.

În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma-dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.
Şi nici la cloşcă să nu-l pui!
Îl lasă-n pacea întîie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfînt – doar nunta, începutul.

Ajunul Paştilor, 1925

Torente straine,torente romanesti doar aici torente romanesti