Lacrimile

de Lucian Blaga

Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
il chinuiau mustrandu-l
lumina, zarea, norii-si din orice floare
il sageta c-o amintire paradisul-
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata, istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
cu suflet de copil intaiul om
cazu cu fata-n pulberea pamantului:
"Stapane, ia-mi vederea,
ori daca-ti sta-n putinta Impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu
sa nu mai vad
nici flori, nici cer,nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi - lumina lor ma doare".

Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete - lacrimile.

Torente romanesti doar aici torente romanesti torente straine